|
Table of contents
I- Înţeleptul trăieşte în speranţă
II- Cum îşi veghează un păstor oile
III- Să ne păzim frontierele sufletului
IV- Aşteptarea care ne pune în gardă
V- Când ochiul tău este curat, atunci
tot trupul tău e luminat
VI- Seriozitatea, lacrimile, râsul,sărbătoarea
VII- Lampa înţeleptului este plină de veselie
VIII- Limbaj ruginit şi limbaj de aur
IX- Biruinţa asupra suferinţei: surâsul
Domnului
X- Fiecare sacrificiu imprimă în noi
semnul soarelui
XI- Şi care este mai mare între voi să
fie slujitorul vostru
XII- Recunoştinţa, sursă de lumină şi
bucurie
XIII- Pentru ca numele vostru să fie
înscris în cartea vieţii
XIV- La masa ospăţului
|
|
Summary
„Râsul înţeleptului este râsul libertăţii. Ceea ce înţeleptul a înţeles l-a eliberat de nişte poveri inutile ale existenţei proiectându-l până în regiunile unde străluceşte veşnic soarele.
Înţeleptul nu are altă dorinţă decât să transmită celor care trăiesc lângă el sau vin să îl viziteze această lumină cucerită cu preţul atâtor strădanii. Dar cât timp este necesar pentru ca ei să o poată dobândi! Singurul lucru pe care însă înţeleptul îl poate comunica imediat este bucuria extrasă din această înţelepciune, această bucurie ce îi umple inima, ce i se revarsă din inimă, iar râsul său reprezintă expresia acestei bucurii pe care o putem numi deopotrivă iubire.”
Omraam Mikhaël Aďvanhov
|
